SF unu
Cristian-Mihail Teodorescu
Bastion, 2008
În cazul în care cineva se mai dă de ceasul morţii că SF-ul românesc e aşa şi pe dincolo, că n-avem, că nu suntem la fel de buni ca "ei", că nu ştim şi nu putem – prostia asta pe care m-am săturat s-o tot aud, dealtfel, şi despre mainstream-ul românesc actual (bine că erau geniali alde Ion Brad, Zaharia Stancu, Breban, Cezar Baltag sau Buzura) - îi recomand să-şi ţină gura şi să pună mâna pe povestirile lui Cristi Teodorescu. E hard, deep quality acolo, de genul pe care-l cauţi de multe ori fără şanse de izbândă prin pagini celebre şi sigur mult mai bine plătite ale maeştrilor anglo-saxoni.
Volumul cuprinde 11 povestiri extrem de diferite între ele şi ca teme centrale şi ca stil. Şi valoarea lor diferă, pentru mine, însă rămâne la un nivel foarte ridicat în permanenţă. Senzaţia mea per ansamblu este că autorul nu e foarte preocupat de stilul în care scrie, ci de idee. Nu este un SF "literar", poetic, in genul lui Card, de exemplu. Însă nici nu face filozofie cu orice preţ, nu-ţi bagă pe gât marea lui intuiţie, ci expune idei prin intermediul unor poveşti alerte, logice şi extrem de interesante (dificile însă) lăsându-te să te gândeşti singur mai departe, să traieşti lumea pe care o creează cu propriile tale sentimente. Pentru că aceste lumi pe care le imaginează sunt extraordinar de puternice, de credibile, viziunile lui Cristian ţin şi te ţin încordat şi implicat.
Prima povestire , "Pedalaţi şi fiţi fericiţi", ne aruncă într-un viitor alternativ în care oamenii de rând sunt condamnaţi să producă energie pedalând în Instituţii de Binefacere ca sa primească Hrana (dulce, bună, 60% deşeuri, cât sarcasm!). Inscripţia "Pedalaţi şi fiţi fericiţi" se află peste tot în chinezeşte, iar Binefăcătorii de Serviciu (supraveghetorii "schimburilor") au ochii oblici. Destul ca să realizezi că marele popor chinez a cucerit Pământul şi, cu cinismul şi imaginaţia lui limitată, îi obligă pe învinşi, pentru a supravieţui, să lucreze folosind ceea ce devenise în vremurile noastre simbolul recent al civilizaţiei lor. A doua parte a sloganului e umilitoare, crudă, cel care pedalează nu se poate salva altfel decât prin vis …vise de fericire, iubire, departe de hala cu biciclete. Vise din care te trezeşti şi te copleşeşte disperarea, dar a doua zi o iei de la capăt, plătind preţul cumplit pentru încă o frântură de fericire pe care n-o poţi găsi decât în imaginaţie. Fireşte că întregul scenariu, întreaga ficţiune e creată drept caricaturizare a vieţilor pe care le ducem de fapt cu toţii acum…o povestire incomodă şi tristă, după care îţi pleacă cu greu nodul din gât.
Pe celelalte le voi prezenta mai pe scurt, pentru ca nu vreau să vă stric plăcerea lecturii, ar fi tare păcat.
"Tina dansatoarea" este o poveste fascinantă despre potenţialul computerelor de a câştiga lupta cu creierul uman datorită slăbiciunilor şi dorinţelor pe care nu ni le putem controla. E atâta ironie, dar şi atâta înţelegere în privirea povestitorului, că deznodământul trist, deşi previzibil, te atinge foarte puternic.
"Dosar 74" merge oarecum pe aceeaşi temă, a confruntării dintre mintea umană şi computerele viitorului, însă pe planul inteligenţei. O demonstraţie impecabilă, ca un cristal, a failibilităţii raţiunii, a fisurilor de care o inteligenţă non-umană poate profita, cu o anume subtilitate, pentru a cuceri lumea.
Cu "W.K. în Butonia" se trece într-un registru mult mai cinic: e un croşeu doborâtor la adresa micilor noastre obsesii şi ambiţii de nimic, la pretenţiile noastre de auto-importanţă şi percepţiile complet eronate asupra lumii din jur.
Probabil cea mai valoroasă povestire din volum (deşi nu e favorita mea) este "Kandru", pe care, sincer, nici nu am cum s-o descriu. Este dureros de frumoasă, ideea fiind total intangibilă, de neînţeles şi, în acelaşi timp, de nepreţuit pentru creierul meu – translaţia morţii din zenit în apogeul existenţei.
"Cutia de tablă" este o joacă, o ironie pe ideea de schimbare a realităţii, de determinism, care are şi calitatea de a descrie excelent, în registru comic, un "serviciu" dintr-ăla cretin dinainte de 89, cu personaje şi dialoguri realiste şi reuşite.
Una dintre favoritele mele este "Bio-interfeţe pentru memorie extensibilă", în care Cristian aplică foarte bine procedeul postmodernist al ieşirii autorului din naraţiune şi combinării poveştii cu realitatea. Povesteşte cum citeşte o povestire la cenaclu(!), cum o modifică pe măsură ce simte curentele sălii, pentru că vrea s-o impresioneze pe fata cu care a venit acolo. Absolut delicios, pe lângă faptul că povestea din poveste e foarte bună!
Cărămizile și profesorul e o mică ciudățenie, deloc SF, ci mai degrabă un vis ieșit din plictiseala teribilă a unui curs ținut de un profesor tembel.
Coeficient 128 este povestirea de cea mai mare întindere din volum, care are însă și o densitate pe măsură și un subiect fascinant: lumea a fost (în sfârșit, ar zice unii) împărțită în caste, clase sociale, whatever, pe criteriul coeficientului de inteligență. Ce se întâmplă în lumea respectivă zic eu că dă, poate cel mai bine în această carte, măsura talentului și imaginației lui Cristian Teodorescu. Mi se pare un must-read pentru oricine (recunosc spășit, mă aflam în această categorie) a visat vreodată ca, măcar înainte de votare, să se testeze IQ-ul cetățenilor patriei:)
Calculator de viitor are altă idee interesantă, realizarea mașinii de ghicit și proiectat viitorul omenirii pe baza datelor din creierele celor care se aruncă să-și afle viitorul propriu. Filonul e exploatat magistral iar rezultatul e, firesc:), un coșmar.
Ultima povestire, Des-prinderea, mi-a plăcut cel mai tare și cred că i-ar plăcea oricărui iubitor de literatură (mainstream, SF, bla-bla nu contează): este poetică de-a dreptul! O povestire care pune valorile acolo unde trebuie: pe adevăr, vitalitate, originalitate, credință. Câștigă cei îndrăzneți și visători, nu blazații, sofisticații, mortificații și încremeniții.
Cu riscul de a mă repeta, aici am găsit unele dintre cele mai interesante idei pe care le-am citit în SF-ul de pretutindeni, așa că vă recomand cu căldură să citiți tot ce publică acest domn:), căruia îi mulțumesc mult pentru carte și pe care mă bucur tare că-l cunosc.
Cred că se face de-o gaşcă măricică!