A nu se citi în metrou:)
4 iunie 2009ROMÂNI DEJA DEŞTEPŢI
Dănuţ Ungureanu
Casa de editură MediaOn, 2007
…că eu aşa am făcut (vă rog, inventaţi-mi un alt mijloc de transport spre birou, o să ucid într-o dimineaţă marea aia de oameni care schimbă metroul la Unirii!) şi doamnele respectabile cu frizură tip sărmălutze au conchis alături de vecinii lor de scaun – puşti lucrători la call centerele din Pipera cu aspiraţii de carieră ca un punct intermediar în drumul spre înalta societate materializată în bani de Fratelli şi Bamboo – că am nevoie de un psihiatru sau de o internare pe termen nelimitat la popularul spital din Berceni , în mijlocul unor domni simpatici cu mânecuţele un pic mai lungi… Cu alte cuvinte, am râs în hohote, în cascade, pe toate tonalităţile posibile, într-un dispreţ total faţă de problemele (desigur majore) ale cetăţenilor din jurul meu. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva de la Bill Bryson cu ale sale Notes from A Small Island şi, în afară de Bryson, mai sunt numai doi inşi care au avut asemenea efect asupra mea: insul Eco, cu Pliculeţul Minervei, şi micul monstruleţ Twain.
E o colecţie de schiţe de maximum o pagină, care prinde de minune mai toate clişeele românismului contemporan şi le frige mai abitir şi de vreo douăzeci de ori mai subtil decât ar face-o deja deşteptul român de Mircea Badea, de-un parigzamplu.
Favoritele mele sunt "Un cuib de artişti", "Supravieţuitori în taxi", "Noi însumi" şi "Îl cunosc pe şeful perfect", însă nu cred că există nici măcar una care să nu te scoată din ritm sau să te pună niţel pe gânduri dacă eşti oarecum onest cu tine însuţi, pardon, însumi:) Cartea se deschide, de exemplu, cu o adevărată bijuterie numită "Nemţii, un popor timid"…vă las să ghiciţi ce ar putea duce la o astfel de concluzie, deşi mă tem că rezultatul nu va fi la înălţimea imaginaţiei lui Dănuţ.
E imposibil să povestesc subiectele ori să dau indicaţii de orice fel despre texte, pentru că, fiind atât de scurte, aş spoileri şi şi-ar pierde farmecul. Forţa lor vine, pe lângă capacitatea de a identifica exact acele trăsături din miezul ancestral al mioriticului recent care dezgolesc procentul uriaș de prostie al majorității, şi din fineţea abordării – naratorul se pune într-o poziţie fals inocentă, îți zice toate cele cu o mină serioasă, deloc exasperată ci fresh, aplecată cu interes asupra exemplarelor alese.
Știu că nu-i fac dreptate printr-o prezentare atât de sumară, însă realmente cartea trebuie citită, savurată, nu interogată și răsucită pe toate părțile. Se potrivește foarte bine aici urarea de enjoy.
Tags: Proza scurta